Scurt istoric

 

linie

 

 

linie

 

 

Societatea noastră a fost fondată ca instituție de stat în anul 1949 în București – România sub denumirea inițială de Institutul de Studii și Proiectare pentru Industria Materialelor de Construcții – ISPIM.

Succesiv, de-a lungul anilor, societatea a avut mai multe denumiri ca rezultat al diverselor reorganizări. În perioada 1974 – 1990, sub denumirea de ICPILA, societatea a devenit foarte cunoscută pe plan național și internațional, fiind implicată în dezvoltarea puternică a industriei cimentului și a altor materiale de construcții în România și în străinătate.

Începând cu data de 23.11.1990 societatea capătă denumirea actuală de CEPROCIM, funcționând ca societate pe acțiuni, deținute inițial în totalitate de statul român.

CEPROCIM a fost privatizată în anii 1995 și 1996 prin vânzarea de către stat a pachetului de control către management și salariați (control deținut de aceștia și în prezent) și distribuirea gratuită către populație prin ofertă publică a restului de acțiuni.

În cei peste 60 de ani de existență, societatea a elaborat documentații și a prestat serviciile tehnice inginerești necesare pentru realizarea și operarea a peste 80 de linii de fabricație ciment în România și în străinătate.

În prezent CEPROCIM realizează la standarde europene activități de cercetare-dezvoltare-inovare, consultanță pentru agenții economici din domeniul lianților anorganici (ciment, var, ipsos, materiale compozite liante) și din alte domenii, precum și pentru programele naționale coordonate prin Autoritatea Națională de Cercetare Științifică, pentru programe europene, programe sectoriale coordonate de Ministerul Economiei și Finanțelor sau coordonate prin alte ministere.

De asemenea, realizează analize și determinări specifice în laboratoarele proprii, acreditate RENAR și dotate cu aparatură de ultima generație. Execută lucrări privind atestarea conformității produselor pentru construcții prin organisme de certificare și inspecție de terță parte, acreditate RENAR, recunoscute național și internațional.